Cetele de colindători reprezintă cel mai vechi şi bine păstrat obicei din satul Vărmaga, judeţul Hunedoara. Odată cu lăsarea postului Crăciunului încep să se organizeze şi primele cete de colindători pe grupe de vârstă, unde prin rotaţie, la casele colindătorilor în fiecare seară aceştia învaţă sau repetă colindele ce vor fi colindate la Crăciun.
Odată cu lăsarea serii pe la casele oamenilor încep să apară cetele de colindători formate atât din feciori cât şi din vârstnici. Nu se mai merge în costum popular, dar se mai poartă căciulă de oaie, împodobită cu poşpean. Colindele sunt colindate în grup, la unison, ori în două grupe, alternativ. În trecut cetele de colindători aveau în componenţă câte un solist la fluier, care interpreta anumite melodii specifice. Spre deosebire de alte zone în satul Vărmaga la colindat participă doar bărbaţii, iar colindele se colindă în casă nu la geam. La intrarea în curte colindătorii rostesc anumite strigături cum ar fi : „Părăuţ cu apă rece, /Pe la poarta mândrii trece /Ieşe mândra să se spele / Şi nu mai putu de jele. /De ţi-ar fi secat izvorul / Cum am rămas eu cu dorul, /Să rămână numai prundul /Cum am rămas eu cu gândul /Iu hu hu şi ia ha ha, sloboziţi-ne, ori ba „, „Astă noapte n-o fost noapte, / Numai punere de moarte/ Astă noapte n-am dormitu /Numai tot am străjuitu / La o cruce de fereastă / La o dalbă de nevastă /Iu hu hu şi ia ha ha, sloboziţi-ne, ori ba „, Pe la uşi pe la ferestre / Nu mai pot de frig la deşte, / Pe la uşi pe la ţâţâni / Nu mai pot de frig la mâini. Duba, duba pe podele / Că cizmele nu-s ale mele,/ Că le-am căpătat din sat / aseară când am plecat sau „ Ciucur verde de mătasă / Slobozi-ne gazdă în casă, / Că afară ploaie de varsă / Nu ştiu ploaie, nu ştiu ninge, / Numai picură cu sânge… Colindele se aleg în funcţie de starea şi preferinţele gazdei, relaţiile de rudenie dintre colindători şi aceasta, astfel dacă în casă sunt fete se colindă ‚’’ Florile dalbe’’,’’ Visul maichii ’’ sau ‚’’ Dăliana ’’, iar dacă gazda este primar, vânător, sau cioban se colindă ’’ Colinda primarului’’,’’ Colinda vânătorilor’’, respectiv ‚’’ Colinda ciobanului’’. Dacă gazda poartă numele Ioan, Nicolae, se colindă ’’La casa lui Sfânt-Ion’’, sau ’’ Sfântul Nicolae’’, iar spre dimineaţă se colindă ’’ Bună dragă dimineaţa’’. În trecut dacă o ceată de colindători nu ştia o colindă pe care o solicita gazda, ei erau obligaţi să rămână în casă până la sosirea unei alte cete de colindători „care să îi scoată din casă „.
În Vărmaga colindatul durează din ziua de ajun până în dimineaţa zilei de Crăciun. Colindătorii colindă cu încredinţarea că sunt solii unei lumi mai bune, cu binecuvântarea Domnului care a venit între noi „Să se nască, să ne mântuiască”. Colindele ne înalţă sufleteşte, ne înnoiesc făptura interioară, ne apropie unii de alţii, ne fac mai buni, mai iubitori, mai iertători, mai credincioşi, într-un cuvânt ne picură în suflete acea linişte si acel echilibru moral ce ne este atât de necesar în călătoria vieţii.
Popa Mitru
