Din 2019, pensionarilor le vor fi virate pensiile pe card, astfel statul speră să economisească 600 milioane lei pe an, bani utilizați până acum pentru expedierea pensiilor prin Poșta Română.
Din cei 4,7 milioane de pensionari înregistrați la Casa Natională de Pensii, peste 1,7 milioane își încasează în prezent pensiile cu cardul. Ceilalți aproximativ 3 milioane de pensionari vor fi încurajați să opteze pentru a-și primi pensiile pe card prin diverse bonusuri.
De asemenea, statul le va oferi acestora garanția că retragerile de pe card nu vor fi însoțite de comisioane, acest fapt fiind cât se poate de credibil deoarece aţionarul majoritar al CEC Bank este Ministerul Finanţelor.
În decembrie 2005, CEC Bank a intrat pe piața cardurilor, lansând primele carduri de debit, în anul 2010 existau deja 810 ATM-uri.
Debutul pensiei pe card a fost la 1 ianuarie 2007, de la aceea dată pensionarii pot primi pensia și pe card, nu doar prin intermediul oficiilor poștale ca până atunci.
Diversificarea modalităților de plată a pensiilor este una dintre noutățile pe care le-a adus Ordonanța de Urgență nr 69/2006, ce a completat Legea 19/2000, privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Astfel, în urma convențiilor încheiate de CNPAS (Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale) cu Compania Naționala Poșta Română S.A., plata pensiei și a altor drepturi bănești care se stabilesc și se plătesc de către casele teritoriale de pensii, se poate efectua și prin mandat postal, cont curent sau cont de card.
În acest moment pentru a primi pensia pe card, se procedează astfel:
1. Mergem la banca la care vrem să ne deschidem un cont bancar cu buletinul şi ultimul talon de pensie. Contul se poate deschide fie pe numele beneficiarului pensiei, fie la cerere pe numele reprezentantului legal, care va trebui să prezinte procură specială, conform legii. Dacă nu ne putem deplasa la bancă, este necesară o împuternicire legală pe care persoana mandatată să o prezinte la bancă.
2. După deschiderea contului, trebuie să mergem la casa judeţeană de pensii de care aparţinem şi să completăm o cerere de virare a pensie în contul de card. Vom avea nevoie de un extras de cont în care să fie vizibil contul IBAN, o copie a talonului de pensie și o copie a actului de identitate.
ATENŢIE: Deşi pensia va fi virată în contul de card, talonul de pensie va fi trimis în continuare prin intermediul Poştei Române.
Prin urmare, talonul de pensii va fi adus tot de poştaş, iar dacă acesta nu ne găseşte la domiciliu, vom putea ridica talonul de la oficiile poştale, până la sfârşitul lunii curente.
Este important de ştiut că dacă talonul nu este ridicat de la oficiul poştal timp de trei luni consecutive, atunci se poate sista plata pensiei.
Virarea pensiilor pe card nu este singura modificare pregătită de Guvern în privința pensionarilor.
- Din 2019, punctul de pensie va creste cu 15% si va ajunge la 1.265 lei.
- În 2020 punctul de pensie va fi 1.775 lei.