Postul Crăciunului nu trebuie privit ca o perioadă a interdicţiilor, pentru că în felul acesta ne va fi foarte greu să ne abţinem de la hrana de origine animală.
Trebuie să ne gândim că este un prilej bun pentru a mânca sănătos, când putem să îi dăm organismului necesarul de glucide, lipide, proteine şi aminoacizi, pentru a deveni cât mai echilibrat. Unde mai pui că soia, cartofii sau orezul sunt mai ieftine decât carnea?
Ușor de zis, dar ce mâncăm? În primul rând, putem înlocui carnea cu soia, fie că o folosim pentru chifteluţe, fie pentru sărmăluţe vegetale sau pentru şniţele. Tot pe soia punem bază şi dacă vrem lactate. Extrasul din boabe de soia este un bun înlocuitor al laptelui, iar brânza tofu o putem găsi în magazinele care comercializează produse naturale.
Anumite fructe de mare se pot mânca în timpul postului: midiile, gamberii şi calamarii.
Specialiştii avertizează însă asupra pericolelor infometării.
Nu trebuie să uităm că avem la dispoziţie o multitudine de legume de toamnă, cu care putem prepara tot felul de tocăniţe sau salate. Lor le putem da consistenţă cu câteva bucăţele de tofu. Ciuperci gătite în toate felurile, sarmale cu soia, cartofi, fasole sau varză sunt numai câteva dintre legumele care ne vor ajuta să trecem postul Crăciunului fără să ne înfometăm. Nu trebuie să uităm fructele, care ne asigură necesarul de energie. Nici apa sau ceaiurile nu trebuie să lipsească, pentru că ele ne ajută să ţinem post într-un mod sănătos.
Chiar dacă mâncarea de post poate părea mai scumpă decât cea preparată cu carne, vom putea vedea cum în scurt timp ne vom simţi mult mai bine. Iar dacă ne ajută imaginaţia sau… internetul, putem găti preparate delicioase la preţuri foarte mici.
Pentru că se întâmplă de multe ori ca în perioada postului unii oameni să se îngraşe, e bine să ştim că nu orice produs care nu are carne este neapărat bun pentru un regim echilibrat.
Atenţie la produsele procesate!
Nutriţioniştii spun că trebuie să evităm alimentele procesate, cele care conţin carbohidraţi rafinaţi, cum este zahărul sau făina albă. De asemenea, trebuie evitate grăsimile, consumul de băuturi cu cofeină, acesta fiind un diuretic şi un stimulent care favorizează eliminarea rapidă a apei prin urină, ceea ce duce la deshidratare.
Nu este recomandat consumul de alimente prăjite în baie de ulei, cum sunt cartofii prăjiţi, alimentele bogate în zahăr, cum ar fi plăcintele, şi nici alimentele bogate în grăsimi vegetale, cum e margarina. Putem înlocui cartofii prăjiţi cu cartofii fierţi sau copţi, plăcintele cu fructe proaspete şi pâinea cu margarină, cu o salată uşoară, dietetică.
Fără ulei, fără vin
Când preparăm mâncarea trebuie să mai ţinem cont şi de alte lucruri, dacă vrem să ţinem postul ca la carte
. Astfel, tradiţia creştină spune că în zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă bucate fără ulei şi nu se bea vin, decât dacă se prăznuieşte vreun sfânt mare, trecut în calendar cu cruce neagră. Uleiul şi vinul sunt permise marţea şi joia.
În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii îl aşteaptă pe preot ca să le aducă vestea Naşterii Mântuitorului, în felul acesta cinstind marea sărbătoare care are să vină.