România va beneficia de 80 de miliarde de euro

România va beneficia de 80 de miliarde de euro, alocări din bugetul Uniunii Europene 2021-2027.

17

România va beneficia de 80 de miliarde de euro, alocări din bugetul Uniunii Europene 2021-2027.

Până la 31 iulie, trebuie identificate care sunt programele și categoriile de cheltuieli de beneficiari, tipul de proiecte finanțabile în cadrul exercițiului financiar multianual.

Pe 31 iulie, trebuie lansate în dezbatere publică și urmează apoi să înceapă negocierile pentru Acordul de parteneriat cu Uniunea Europeană.

Începând cu anul 2021, se vor face toate formalitățile de pregătire a absorbției fondurilor.

Pentru prima oară, au fost prevăzute sume din POIM (Programul operațional infrastructură Mare) și din POAT (Programul de Asistență Tehnică), pentru pregătirea proiectelor.

Această sumă va fi pregătită nu numai pentru bugetul UE pe 2021-2027, ci și pentru proiectele care se pot finanța din cadrul Next Generation EU, în care se va putea beneficia de 16,8 miliarde sub formă de credite şi 16,7 miliarde sub formă de granturi, adică sume de bani nerambursabile.

Sursa Guvernul României

Publică GRATIS știrea ta!