Privesc copacul din fața mea. Pare lipsit de viață. Odată a fost și el tânăr. Odată a avut și el multe frunze și flori. Odată a fost și el vesel, dar timpul și-a pus amprenta. Zgârieturile de pe a sa armură îți șoptesc lupte crâncene, momente grele. Îmi ridic privirea mai sus. Un pui de rândunică. Își striga mama în speranța întoarcerii ei. În speranța că aceasta se va întoarce acasă. Dar el nu știe. Nu știe ca aceasta a fost vânătă de o felină blestemată. Nu știe cum aceasta se zbătea sub ghearele demonului preschimbat. Nu știe cum sângele i se prelingea pe penajul mat. Iar cum moartea o chema cu fiecare secundă care trecea.
Privesc în jos și un leagăn îmi face cu ochiul. Leagănul nostru. Două umbre negre sunt așezate în acesta. Sunt prinse în jocul murdar al iubirii. Un infern cu gust dulceag, un Iad cu masca de Rai. Un joc în care fiecare poartă câte o mască. Deși se spune că prin sinceritate și comunicare susți o relație fiecare poartă o mască. Fiecare ascunde un păcat mârșav. Cu măștile pe fata își zâmbesc, în timp ce pe la spate se rănesc. El cu o amantă, ea cu vorbe preschimbate în minciuni. Deși se înșală le e frică să piardă drogul dulce amar care le circula prin vene.
Drogul îi seduce, îi învârte, îi preschimbă în demoni ce se hrănesc din a celuilaltă ființă. Se privesc intens în ochi parcă încercând să absoarbă fericirea din celălalt. Flămânzi intră într-un dans brutal al buzelor. Doritori se mușcă unul pe altul, drogul li se plimbă prin vene, prin piele, împânzind fiecare fibră, fiecare celulă, preluând controlul total. Precum o felină îl aruncă în pana blestemată, învelindu-l cu a sa pânză pentru ai nu-i scăpa din vrajă. Îl sărută cu tandrețe coborând ușor, ușor, el pierzându-se în gânduri necurate. Cu delicatețe pătrunde cu mâna prin materialul subțire. Arde! Arde precum un vulcan. Emană căldură precum razele soarelui. O mișcare greșită și totul dispare. El trezindu-se din transă, zâmbind viclean precum o vulpe, prea conducerea. E rândul ei să simtă drogul curgându-i prin vene.
Precum un expert o mușcă de gât. O mușcă cu otrava ce-i arde a sa piele fină. Nu simte durerea, e prea puternic drogul care i-a creat dependența. O lacrimă acidă i se prelinge pe al ei obraz, dar amorțită nici nu se mișcă. Leagănul se preschimbă în pat, copacul dispare, ziduri de piatră ies din pământ înconjurând tot din jur.
Întuneric! Întunericul predomină întreaga încăpere. Un lichid roșiatic luminează gatul fetei. Se prelinge ușor spre sâni, apoi se oprește pe sfârc. Ochii lui scânteie a dorință, ard de nerăbdare. O privesc profund, flămânzi, demonic. Coarnele îi ies la iveală, dinții se preschimbă în colți, zâmbește demonic, bărbia devine mai ascuțită și o coada cu vârf de săgeată își face apariția. Limba ca de șarpe urmează dâra roșiatică lăsând în urma sa arsuri pe piele. O mușcă, o linge, o seduce, o amețește. Un geamăt îi iasă prin ale sale buze pline. O lumină orbitoare pune stăpânire pe încăpere. Aripi de înger ies din al său spate, dar lumina devine mai slabă cu fiecare atingere de-a lui. Pielea sa fină îi este arsă în părți. El se apropie de urechea ei și îi șoptește minciuni frumoase.
” Voi fi al tău și tu a mea. Vom colinda împreună meleaguri și țări. Îți voi fi sprijin în clipe grele. Îți voi șopti în miez de noapte în timp ce te voi strânge în ale mele brate. Te iubesc! Te iubesc și nu pot nega asta când te simt cu toată ființa, când am nevoie de tine. Îmi ești drog și totodată antidot, îmi ești durere și totodată plăcere. Îmi ești destin, iubire și fericire. Ești tot și nu te pot pierde! ”
Lumina se stinge ușor, aripile deprind treptat o culoare neagră. De la bază urcă în sus precum o umbră, secând aripile de a lor lumină, hrănindu-se cu puritatea lor. Ea se ridică ușor și sărutându-i urechea-i șoptește.
” Voi fi a ta și tu al meu. Îți voi fi drog și totodată antidot, îți voi fi durere și totodată plăcere. Mă voi dedica ție și îți voi închina a mea iubire.”
Cu un zâmbet jucăuș pe chip o cuprinde cu mâinile de talie. Acum are siguranță că e a lui, acum știe cât de slaba este în fata lui, acum profită de iubirea ei și o pătrunde. Aripile devin negre complet, coarne întunecate își fac apariția și o coada mată asemănătoare lui iese la iveală. Acum o domină, este în întregime a lui. Acum are la picioare un înger decăzut. Știe prea bine cât de mult se dedică îngerii persoanei iubite. A fost și el înger, dar a decăzut în ură. Mințit, înșelat, batjocorit, cu o inima frântă a acumulat ură. Încetul cu încetul s-a alăturat părții întunecate pornit să se răzbune și să transmită durerea și ura simțită.
O pătrunde mai adânc și o sărută cu tandrețe. Mișcări blânde, calculate, repetate, nu vrea să o rănească. Treptat mișcările devin mai rapide, ea expiră greoi și își infinge ghearele în ale lui brațe, un lichid roșiatic prelingându-se până pe pieptul ei. Piepturile li se lipesc, respirațiile contopindu-se. Devin un tot, amândoi distruși din cauza timpului trecut, reușesc sa facă din bucățile rămase un tot. Deși sunt diferiți ceva îi unește, îi leagă, îi îmbină. Deși fac parte din lumi diferite amândoi știu că au plecat din același loc, amândoi știu că sufletele lor au ceva asemănător. Până la urmă amândoi sunt ființe, amândoi simt, trăiesc și au trăiri, dar în moduri diferite. Unul simte durere pe când celălalt plăcere. Unul râde pe când celalalt poate plânge.
Durerea resimțită la început de către ea se răsfirește, simțurile activând-se plăcerea dominând. Cu ochii dați peste cap primește cu plăcere tot ce el ii oferă. Inspiră, expiră, apoi îi alină orgoliul masculin cu un cântec terifiant specific ei. Acel cântec îl întărește și îl îndeamnă pentru a continua. Dominat la rândul lui de plăcere o alintă cu un cântec asemănător, dar specific lui. O mișcare și ceva se trezește din ea. Îl răstoarnă controlând situația, controlându-l. Se mișcă ușor în sus și în jos, iar capul ii este plecat asupra gatului lui. Mai jos, mai jos și buzele o ating. La atingerea lor el tresare, pielea îi frige, întunericul se risipește treptat. Îl mușcă lăsându-i un semn vișiniu pe care îl alintă cu limba. Zidurile se prăbușesc, soarele sfințindu-le pielea. Acum plutesc pe un nor pufos. Coarnele se retrag, cozile dispar, aripile devenind albe și o coroană pufoasă asemenea norului învârtindu-se în jurul capetelor lor. Coboară ușor pe pieptul lui lăsându-i semne alintate cu limba. El tremură. Șiroaie de sudoare se preling ușor de pe frunte, pe obraz, apoi pe buzele pline asemenea unei gogoși pufoase. Ea observă, cu privirea ațintita în ochii săi, îi verifică reacțiile la atingerile sale. Își ridică capul mușcându-și treptat buzele. El deschide ochii și ii privește pe ai ei. Își ridica la rândul sau capul ușor și o sărută. Limba se strecoară în gura ei și o invită la dans pe cealaltă. Un dans lent, amețitor, ispititor.
Încet imaginea devine din ce în ce mai neclară. Cei doi se evaporă praful ridicându-se la cer, înconjurând o stea care strălucește mai tare decât toate celelalte. Steaua lui. O privesc și o lacrimă se prelinge ușor pe obrazul roșiatic de la frig. Îmi strecor mâna în buzunar și cu degetele gingașe scot la iveală un medalion. Deschizându-l șoptesc ce este scris pe acesta,, Nu știu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar știu că al meu și al ei sunt la fel „. Cad în genunchi privind pământul umed din cauza ploii care se așterne și plâng odată cu ea, cu natura.
