Telefonul copilului pentru sesizarea cazurilor de abuz, neglijare și exploatare a copilului

66

Serviciu furnizat de Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Pentru județul Hunedoara, numerele de telefon alocate sunt:

  • 0254.983; 
  • 0800.110.203

Lista telefoanelor aferente fiecărui județ o găsiți accesând următorul link: http://andpdca.gov.ro/w/1586-2/

Instituțiile statului sunt obligate să prevină și să protejeze copiii de orice act de violență, abuz fizic, psihic sau sexual indreptat împotriva lor.

Legea interzice orice fel de pedeapsă fizică sau umilitoare, acasă sau într-o instituție care ar trebui să se ocupe de protejarea sau educația copiilor.

Copiii au dreptul să depună singuri plângere dacă li se încalcă drepturile fundamentale (viață, educație, sănătate).

Cum recunoşti abuzul:

Abuz fizic – constă în atingeri sau contacte fizice dureroase, inclusiv intimidarea fizică îndreptată asupra ta (gestul cuiva de a ridica mâna asupra ta)

Abuzul sexual – constă în comentarii jignitoare la adresa ta, atingeri neplăcute şi diverse injurii, propuneri indecente, obligarea de a viziona materiale care conţin pornografie; violul (act sexual împotriva voinței tale), pedofilia (atracția sexuală a unui adult față de copii) şi incestul (legătura sexuală între părinți și copii sau între frați și surori).

Neglijare – atunci când în mod voit sau involuntar părinţii, sau persoanele în grija cărora te afli nu îţi acordă îngrijire, educaţie, şi pun astfel în pericol dezvoltarea ta fizică, mentală, spirituală, morală, socială, sau sănătatea ta.

Abuzul emoţional – se poate manifesta prin injurii, ameninţări, intimidări, uciderea animalelor domestice preferate, privarea de satisfacerea nevoilor personale esenţiale (mâncare, somn, etc.). Simți că nu ești iubit, apreciat sau respectat.

Exploatare – prin exploatare se înțelege a fi obligat să desfășori activități ce depășesc capacitățile tale fizice sau  îți pot pune în pericol integritatea (fizică și psihică), siguranța sau chiar viața.

Publică GRATIS știrea ta!