Greva minerilor din primele zile ale lunii august 1929 a rămas în istorie, ca una dintre cele mai sângeroase manifestări de protest din Valea Jiului.
Greva minerilor din Lupeni a avut loc în august1929 ca rezultat al eșecului unor îndelungate negocieri legate de salarizare și condiții de muncă. Aproximativ 6000 de muncitori au fost implicați în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă în care trăiau minerii transilvăneni, deznodământul confruntării fiind că 68 de mineri au căzut sub gloanțele trupelor armatei române trimise de către guvernul țărănist să reprime protestul, dintre care 28 au decedat pe loc, mulți dintre ei împușcați fiind în spate.
Pentru prima dată la putere se afla un partid țărănist, proprietarii minei erau bancheri și politicieni marcanți ai partidului național liberal. Membri ai guvernului declarau că proprietarii (directoratul) companiei au refuzat toate revendicările și că acest lucru a fost adesea nejustificat, drept pentru care toată vina o poartă „directoratul” companiei, care se afla în mâinile unor bancheri liberali, printre care și Tătărescu.
Pe 5 august 1929 minerii decid sa intre în grevă, conflictul afectând mai mult mine. Prima zi se desfășoară pe fundalul lipsei de reacție din partea forțelor de represiune, asta deși ziua se încheie cu oprirea grupului electric al unui puț (fapt care punea în pericol de inundare galeriile, minerii aflați în subteran riscând în plus sufocarea în lipsa funcționării ventilației) de către elementele radicale ale greviștilor.
A doua zi administrația locală apelează la armată, care deschide focul contra greviștilor deciși să reziste cât timp nu le sunt satisfăcute revendicările, câteva zeci de mineri murind pe loc. Presa internațională a vremii vorbește și despre 200 de răniți, care și pe patul de spital fiind, sunt păziți de armată, care respinge cu baionetele miile de mineri adunate afară.
Pe 9 august sicriele celor decedați sunt purtate de căruțe de cărat bălegar spre cimitir, armata forțând cortegiul funebru să grăbească pasul. Mulțimea imensă lângă cimitir a fost îndepărtată la mai multe sute de metri, iar la patru ore după înmormântări o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul cu armele în poziție de tragere. După înmormântări, s-a declarat stare de asediu, hotelurile și restaurantele fiind închise, vânzarea de alcool interzisă, toată populația fiind obligată să fie în casă înainte de ora 8 seara.
Există un număr de 25 de dispăruți, drept pentru care armata continuă un timp să caute în pădure corpurile răniților grav despre care se știa că s-au refugiat, panicați, acolo, însă fără succes pâna în data de 9 august cel puțin, dată la care încă se mai fac arestări și trenurile cu trupe încă mai sosesc în regiune.
Sursa wikipedia
Mineritul Văii Jiului după 91 de ani
Astăzi, mineritul din Valea Jiului este parte integrantă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), companie energetică din România, înființată în septembrie 2012 prin fuziunea dintre Electrocentrale Deva și Electrocentrale Paroșeni.
La finalul lunii februarie 2013, compania a fuzionat cu Societatea Națională a Huilei Petroșani, structură desprinsă la sfârșitul anului 2012 din Compania Națională a Huilei (CNH). Compania nou formată a plecat cu patru din cele șapte mine ale CNH, respectiv Livezeni, Lonea, Vulcan și Lupeni.
CEH se află în procedură de insolvenţă după ce instanţa Tribunalului Hunedoara a admis, în 14 noiembrie 2019, cererea formulată în acest sens de către 20 de creditori ai companiei, printre care Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului.
Astăzi problema salariilor persistă, drepturile salariale restante, într-un cuantum consistent, sunt sursa protestelor salariaților. Istoria se repetă, după 91 de ani situația este identică, muncitorii sunt nemulțumiți de salariile mici, de neacordarea drepturilor salariale, de lipsa investițiilor, de siguranța locului de muncă, iar la conducerea companiei se află membri marcanți ai partidului național liberal.
