Majorarea alocațiilor pentru copii

Începând cu luna august 2020, alocația de stat pentru copiii care au între 2 și 18 ani va crește de la 156 de lei la 185 de lei, iar pentru copiii din grupa de vârstă 0 – 2 ani, precum și pentru cei cu handicap, cuantumul va crește de la 311 la 369 de lei.

19

Guvernul a aprobat dublarea etapizată a alocațiilor de stat pentru copii se precizează într-un comunicat al MMPS

Prima majorare, cu 20 %, aferentă lunii august, va fi făcută în septembrie.

Guvernul a aprobat în ședința de vineri majorarea cu 20%, începând cu luna septembrie, a alocației de stat pentru copii, aferentă lunii august, iar pentru perioada 2021-2022, Executivul a prevăzut câte două majorări pe an, în lunile ianuarie și iulie. Toate majorările vor fi făcute din oficiu.

Astfel, începând cu luna august 2020, alocația de stat pentru copiii care au între 2 și 18 ani va crește de la 156 de lei la 185 de lei, iar pentru copiii din grupa de vârstă 0 – 2 ani, precum și pentru cei cu handicap, cuantumul va crește de la 311 la 369 de lei. Impactul bugetar în acest an este de aproximativ 500.000.000 lei.

După cele două creșteri prevăzute pentru anul 2021, cuantumurile alocației vor crește la 242 de lei, respectiv 484 de lei, cu un impact financiar, față de actualul nivel, de 3.470.000.000 lei.

Din luna iulie 2022, alocațiile de stat pentru copii vor fi de 300 de lei, respectiv de 600 de lei, iar impactul bugetar față de anul 2020 va fi de 6.384.000.000 lei.

Actul normativ adoptat de Guvern propune ca din anul 2023 să continue procesul de majorare a cuantumului alocației de stat pentru copii, cu rata medie a inflației anuale.

Publică GRATIS știrea ta!