Tradiţiile de Paşti s-au păstrat de secole la sat, departe de civilizaţie urbană, în zone ca Ţinutul Pădurenilor, Ţara Moţilor, Ţara Haţegului, Ţinutul Momârlanilor, pe Valea Mureşului sau pe cea a Geoagiului.
În unele sate de pe Valea Mureşului, se spune că oamenii care mureau în Săptămâna Mare vor ajunge în Iad, deoarece Porţile Raiului sunt închise. În aceeaşi zonă, potrivit etnologului Marcel Lapteş, în noaptea de Paşti nimeni nu trebuia să doarmă, la fiecare gospodărie se făceau focuri, precum şi în curtea bisericii, iar flăcările erau întreţinute până în zori. Bătrânii spuneau şi că nu e bine să dormi în ziua de Paşti pentru că vei dormi tot anul. Cu steagul, de Paşte
În satul Bucuresci, în Noaptea Învierii oamenii se instalau în curtea bisericii şi trăgeau cu carbid, pentru ca bubuielile să îi sperie pe diavolii care ar fi venit să spurce biserica şi să fure coşurile cu bucate şi cu ouă roşii.
La Hondol există obiceiul „Steagului de Paşti”, realizat dintr-o pânză albă – giulgiul Mântuitorului – brodată cu motive populare, cu reprezentarea lui Iisus Hristos alături de însemne reprezentând viaţa minerească. Pânza e prinsă de un băţ de 3-4 metri, împodobit cu fâşii tricolore şi sfinţit în biserică. În duminica Paştilor, steagul este dus la biserică, apoi în cimitirul din sat unde este sfinţit. Apoi este purtat pe la fiecare casă din sat, unde li se urează oamenilor tradiţionalul „Hristos a Înviat”. Steagul este dus a treia zi de Paşte în clopotniţa bisericii şi se ţine acolo până la anul următor, scrie etnologul Marcel Lapteş, în cartea „Anotimuri magico-religioase”.
Împuşcatul cocoşului.
În Ţara Haţegului, la Densuş are loc „împuşcatul cocoşului”. De Paşte, tinerii din sat, grupaţi în două cete, aduc un cocoş pe care îl leagă de un copac, într-o locaţie stabilită în Săptămâna Mare, pentru ca apoi cele două cete de tineri să se întreacă în împuşcarea cocoşului.
Un obicei hunedorean interesant se întâmplă în Sâmbăta Mare, la Bulzeşti. Acolo, în această zi, femeile au dreptul să îşi bată bărbaţii. Şi în Ţara Haţegului, în ziua de Paşti, femeia mângâie obrazul bărbatului cu o creangă de salcie ori cu o floare pentru a-i arăta acestuia importanţa ei în gospodărie
, scrie etnologul Marcel Lapteş.
Ciocnirea ouălor.
Sătenii din Boiu păstrează un obicei vechi cunoscut ca „Scaunul Domnului”. El presupune împodobirea unui scaun cu spini, iarbă, flori şi ouă roşii, în timpul slujbei din dimineaţa de Paşti, după care i se prezintă preotului. Când preotul iese din biserică este întâmpinat de tinerii care au împodobit scaunul.
Conform tradiţiei, preotul trebuie să se aşeze pe scaunul împodobit şi să fie purtat de tineri de trei ori în jurul bisericii. Oamenii ciocnesc ouă de Paşte pentru a se întâlni în viaţa de dincolo. De asemenea, este bine ca tatăl să spargă un ou şi să îl împartă cu familia, pentru că se spune că atunci când se vor rătăci îşi vor aduce aminte unde au mâncat ouă de Paşti şi se vor întoarce aici
, scrie etnologul Marcel Lapteş.
Semnificaţiile mesei de Paşti
Fiecare aliment ce compune masa de Paşti are o semnificaţie profundă. Pasca se face de formă rotundă, semnificând bolta cerească, dar având şi o explicaţie mai profană, pentru că se zice că rotunde erau scutecele cu care a fost înfăşat pruncul Iisus, sau dreptunghiulară, pentru că aşa a fost mormântul Mântuitorului, precum sunt şi cozonacii alungiţi, ca sicriul în care a fost îngropat. Astfel, pasca mai reprezintă, alături de colacul ritualic, preparatul tradiţional de Paşti, în mai toate satele hunedorene. Pasca, alături de alte alimente din ciclul pascal, marchează reperele ciclului de viaţă vegetativă, precum şi pâinea, ca metaforă a fiinţei umane şi fertilităţii. Mielul şi drobul sunt alimente tipice sărbătorii Paştelui. Drobul este un preparat specific românesc, fiind un aliment ritual ce nu lipseşte din casele românilor la această sărbătoare. Mielul tăiat de Paşte mai reprezintă jertfa Mântuitorului care aducea blândeţe, simplitate, inocenţă şi puritate, simboluri fundamentale ale lui Hristos
, scrie Marcel Lapteş, în Anotimpuri mitico-religioase.
