Așa cum v-am obișnuit, cei care vor să-și publice impresiile, ideile, gândurile, sugestiile, etc., în mod gratuit, pot face acest lucru prin intermediul paginii scrisori de la cititori.
Am primit pe e-mail urmatoarea scrisoare:
Primarul PNL al Devei la contre subtile și ascunse cu președintele PSD al Consiliului județean Hunedoara
Unu’ hăis, altu’ cea…
De ce am scris asta ?
Simplu.
Aflasem pe surse că cei cinci greviști ai foamei de la termocentrala Mintia – Deva vor fi cercetați disciplinar pentru faptul că și-au cerut drepturile.
Tot din surse am aflat că fostul prefect de Hunedoara ar fi solicitat să fim lăsați în pace pentru că, nu-i așa, a-ți cere drepturile este o formă simplă de democrație, lucru stipulat și de către Constituție.
Ei bine, după ce apele s-au liniștit și toți am fost convinși că ne continuăm activitatea în liniște, azi, 29 octombrie 2020 am fost chemat la secretariatul Sucursalei Electrocentrale Deva din cadrul CEH să mi se înmâneze convocatorul din imagini…
Adică, tot pe surse, prefectul zice, „lăsați-i în pace, e dreptul lor”, iar administrația PNL-istă, primarul PNL-ist al Devei zice hăis, asta în urma unei emisiuni televizate locale în care primarul s-a făcut foc și pară pe un lider de sindicat care-i stă în gât.
De aici speculațiile care, poate nu sunt chiar așa de gratuite…
Dreptul la libera exprimare, la libertatea cuvântului, libertatea de a fi plătit pentru munca prestată, așa cum este stipulat în CIM este minimalizat în România PNL-istă !
Sîntem cercetați disciplinar că am avut tupeul să supraviețuim grevei foamei în care ne ceream drepturile. Am avut nesimțirea să nu murim, am avut nesimțirea să protestăm, am avut nesimțirea să ridicăm fruntea!
S-au trimis azi convocatoare pentru cercetare disciplinară a celor cinci greviști ai foamei din septembrie, de la termocentrala Mintia – Deva.
De ce ?
Pentru că administratorii, plătiți cu bani grei nu sunt în stare să administreze corect Complexul Energetic Hunedoara, pentru că administratorii plătiți cu bani grei nu pot simți lipsa banilor așa cum o simțim noi, pentru că administratorii au imagini politice ce nu trebuiesc pătate și au mecanisme demne de Inchiziția spaniolă pentru tortura psihică a angajaților.
Suntem chemați, suntem somați să ne prezentăm în fața celor de la serviciu CIM și CFG să dăm notă explicativă fără însă să ni se pună în vedere că avem dreptul legal de a ne apăra în fața Inchiziției CEH.
Și, ca tacâmul să fie complet, priviți data emiterii: la Petroșani, convocările au fost emise și înregistrate la data de 21 octombrie (Nr. înregistrare AS 12010// 21.10.2020) iar la SE Deva au sosit și ne-au fost înmânate abia pe 29 octombrie 2020 (Nr. 9613, data 29.10.2020), de parcă le-ar fi adus Badea Cîrțan, în opinci, pe jos !
Și atunci, nu cumva asta este o bătaie de joc la adresa angajaților ce-și cer drepturile, nu e obstrucționarea unui act de justiție, un act în a ne pregăti „apărarea”?
Și la școală eram anunțați cu trei – patru zile înainte că vom avea lucrare de control, știam data tezelor să ne putem pregăti.
Ce vreți să obțineți de la noi ? Ce vreți, de fapt de la noi ?
Scuze că îndrăznim, am îndrăznit să ne cerem drepturile ?
Scuze că v-am tulburat apele chiar înainte de alegeri ?
Păi nu e vina voastră ?
Nu voi trebuia să asigurați banii necesari plăților restante, așa cum se promisese în iulie și august, nu voi trebuia să asigurați banii pentru stoc de cărbune de siguranță, nu voi trebuia să asigurați banii de reparații încă din primăvară ca să nu mai amintesc de programul de protecție socială în cazul încetării activității cît și a programului realist de reorganizare, unul singur, nu cinci variante ?
Cam ăsta este răspunsul la întrebarea voastră cu numărul 5 din așa-zisul chestionar care, de fapt, în lipsa prevederilor că putem cere să fim asistați poate deveni un act ce ne poate incrimina pe nedrept chiar cu semnătura noastră.
Avem legea, Codul muncii și, mai presus de orice, avem Constituția României în care se stipulează clar dreptul la opinie, dreptul la libera exprimare, dreptul la libertatea cuvântului… Dreptul pe care voi ni-l interziceți, nu clar dar se deduce prin această hărțuire.
Se pare că Inchiziția spaniolă are urmași: Inchiziția CEH.
Sîntem pe vremea călăilor Inchiziției spaniole cînd adevărul ducea invariabil la arderi pe rug ?
Asta vreți să ne faceți ?
Altă întrebare !
A… Ați fost deranjați de faptul că la Țebea, dl Nistor, PSD-ul de fapt ne-a acordat atenție în timp ce primarul PNL de Deva a venit să ne certe iar dna Carmen Hărău și dl Heiuș Lucian au trecut pe lîngă noi fără să ne acorde măcar o privire…
Cu scuze prietenilor din PNL.
Cu alte cuvinte, ce am căutat la Țebea, cu ce tupeu am deranjat fețele simandicoase PNL-iste aflate la manifestările de la Țebea pentru drepturi ?
Poate chiar ați fi meritat ca Avram Iancu să iasă din mormânt să vă ia puțin la întrebări, ce faceți cu drepturile noastre, pentru ce s-a luptat el și moții lui dacă azi călcați în picioare un drept fundamental: a munci și a fi plătit pentru munca prestată, a avea dreptul și obligația de a-ți cere drepturile și de a ține fruntea sus în fața asupritorilor !
Cum am mai scris, vom veni și vom răspunde, dar nu răspunsurile pe care vi le doriți să ne puteți incrimina gratuit !
Cu stimă și respect, Marcel Banu, PRAM-ist termocentrala Mintia – Deva