Protestele de acum două luni ale energeticienilor de la Mintia, au trezit dorinţa acestora de a-şi salva locurile de muncă.
Unitatea creată în rândul salariaţilor îi motivează pe aceştia să facă din nou front comun pentru a evita conversia grupului 3 pe gaz şi lichidarea celorlalte grupuri, lucru ce ar duce la pierderea a peste 500 locuri de muncă, dar şi la instabilitatea preţului la energia electrică în ţară.
Sindicaliştii de la Mintia trag un nou semnal de alarmă cu privire la soarta termocentralei, care ar urma să fie restructurată la un singur grup energetic, demersul fiind iniţiat de guvernul tehnocrat.
Acest demers este în defavoarea statului român, spun sindicaliştii aceştia solicitând Ministerului Energiei susţinerea unei propuneri venite din partea actualei conduceri a complexului care poate duce la redresarea termocentralei.
„Continuăm demersurile prin care cerem sistarea conversiei pe gaz a termocentralei sau rămânerea cu un singur grup energetic. Am cerut Ministerului Energiei într-o adresă trimisă în urmă cu o lună, să abandoneze proiectul tehnocraţilor prin care la Mintia se doreşte lichidarea a 5 grupuri energetice şi conversia grupului nr. 3 pe gaz.”
, declară Cristian Iştoc – preşedintele Sindicatului SOLIDARITATEA HUNEDOARA.
Conducerea Complexului Energetic Hunedoara cere Consiliului de Administraţie, să analizeze în şedinţa din 4 august 2017 care va avea loc la Petroşani, o nouă propunere de salvare a termocentralei, propunere care nu implică acordarea unui ajutor din partea statului, dar care asigură furnizarea de energie electrică în perioada de secetă sau de ger, când celelalte capacităţi pe bază de vânt sau apă, devin inoperabile asigurând şi furnizarea agentului termic pentru încălzirea populaţiei în sezonul rece.
„Noua Propunere pentru supravieţuirea şi viabilizarea grupurilor energetice de la Termocentrala Mintia, se va afla vineri pe masa Consiliului de Administraţie, membrii acestuia urmând să decidă dacă promovează acest proiect sau duc până la capăt programul iniţiat de tehnocraţi şi pun pe butuci 1000 MW putere instalată, aruncând în aer independenţa energetică a ţării. Acel proiect de tip SIEG ( societate de interes economic general ), iniţiat de tehnocraţi, trebuie abandonat urgent şi înlocuit cu un proiect care să servească interesului naţional. Sper ca membrii Consiliului de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara să hotărască în favoarea statului român şi nu a intereselor străine.”
, mai spune Cristian Iştoc – preşedintele Sindicatului SOLIDARITATEA HUNEDOARA.
Propunerea actuală se bazează în principal pe funcţionarea termocentralei în condiţiile pieţei de energie, cu 3 grupuri energetice aduse în stare de funcţionare şi doar două instalaţii de desulfurare care să deservească cele 3 capacităţi de producţie.