Un ecou în sufletul meu

A fost steaua căzătoare care îmi dădea speranțe. A fost albina care înțepa, dar și mierea care te îndulcea.

59
un-ecou-in-sufletul-meu

Mă uit la el, dar el privește prin mine. El strălucește mai tare ca toți ceilalți, eu sunt o umbră care se plimbă pe asfaltul încins. El un demon cu sufletul de piatră, eu un înger cu suflet cald, dornic de iubire. Eu îl observ, el nu mă observă.

Stă rezemat într-un mod rebel de peretele școlii. Părul lui este răvășit în toate direcțiile. Ai putea spune că este neîngrijit, dar lui i se potrivește. Poartă ochelari de soare care îi amplifică aerul rebel. Buzele pline, ușor formează o inimă, se unduiesc perfect pe țigara din care trage cu poftă. Expiră, iar norul negru se răspândește deasupra sa în forme de cercuri. Acum arată ca un înger cu coroană neagră. Este îmbrăcat în haine demonice, negru mat.

Deși pare dur, de neatins, de parcă nimic nu l-ar doborî. Nu e așa. Odată, am reușit să sparg acele ziduri. Odată, am însemnat ceva pentru el. Sub zâmbetul acela superb care îți străpunge inima cu fericire, se află o durere mare. Își ridică oglinda neagră care scoate la iveală doi ochi negri, veseli. Ochii aceia nu au fost mereu așa plini de viață. Ajunși acasă sunt inundați cu lacrimi amare. Ziua sunt înflăcărați. El trebuie să fie puternic. Îi este interzis să plângă de față cu cineva.

Realizăm siteuri, facem promovări on-line.

Temătoare mă apropii de el. Nu se mișcă, nu face nici un  gest. Mă apropii mai mult. El mai trage o dată din mica baghetă neagră. Mâna mea o atinge pe a sa. Ușor urcă în sus. Degetele îi cuprind cu delicatețe chipul pal. Cu o mișcare bruscă îi îndrept privirea spre a mea. Ochii îi studiază înflăcărați pe ai lui. El privește în gol. Nici o mișcare. Nici o emoție. Totul a dispărut. Privește prin mine la alta. O analizează, iar un zâmbet jucăuș îi cuprinde chipul. Se ridică și trece prin mine. O atinge delicat pe umăr, iar jocul începe.

Ea, timidă, îi zâmbește. El, încrezător, se joacă cu părul ei. Ea îi povestește o întâmplare amuzantă. El râde și o cuprinde puternic de talie, apoi îi șoptește la ureche. Ea se înroșește și înlemnește. Eu mă aprind. Gelozia mă cuprinde. El se uită în direcția mea și zâmbește drăcește. Dându-mi seama că nu sunt atât de invizibilă, mă îndrept spre un posibil oponent. Îl ating pe umăr. Acesta se întoarce și îmi zâmbește larg. Îl ating suav pe mână și înroșește. Se apropie timid, iar eu îi cuprind forma feței în palme. Cu coada ochiului îl privesc. Roșu de nervi, departe de acea fată. Mă apropii mai mult de băiat. Mai mă uit o dată la el, dar nu mai e. Îl caut cu privirea și îl găsesc lângă altă fată. O ține în brațe, iar ea zâmbește larg. E cu adevărat fericită.

Mă așez lângă ei pe bancă. El privește absent cerul albastru. Ea îi povestește despre ceva ce a rănit-o. El se gândește la alta. Își aduce aminte de zâmbetul ei. Ochii aceia albaștri și pistruii care îi jucau pe obraz când era cu el. Își amintește de nebunia ei, de surâsul ei. De cum se înroșea și se înfiora la atingerile lui. Îi e dor de ea. Sufletul se înmoaie și îl mângâi blajin pe obraz. Spre surprinderea mea simt o atingere caldă. Mâna lui se odihnește peste a mea. Zâmbesc, știe că sunt aici. Se uită la fata care a fugit din brațele lui, fata care l-a făcut fericit câteva minute. Zâmbește dezamăgit.   

Clădirile se prăbușesc, cimentul este invadat de iarbă. Florile se strecoară printre firele de iarbă lăsând în aer un parfum dulce. Banca pe care stăteam acum câteva secunde a dispărut, iar terenul de fotbal, a fost inundat, un lac limpede ținându-i locul. Pe un cearșaf înzăpezit cei doi îndrăgostiți privesc pădurea. El o ia de talie și o ridică pe umărul său. Aleargă, zâmbind până la urechi, apoi o aruncă în apa rece. Câteva minute este liniște. Fața i se schimbă și o ceață neagră îi cuprinde chipul. Ea sub apă așteaptă momentul atacului. Când el intră până la brâu ea îi sare în spate scufundându-se amândoi.

Cerul se întunecă. Stelele îl împodobesc precum un brad. Lacul seacă, iar o linie de ciment se ridică peste iarbă. Pe ea o mașină roșie lucește. El o așteaptă în pragul ușii. Ea ca o prințesă coboară scările. Îi întinde brațul ca un adevărat cavaler, iar ea îl cuprinde cu drag. Eleganți, pășesc ușor, parcă ar dansa, spre caleașca roșie.

Privesc înapoi, în trecut, pentru ultima oară. Mașina pornește urmând linia din ciment. El pentru mine a fost o ancoră atunci când barca începea să se îndepărteze de mal. A fost fluturele care m-a purtat pe aripile sale spre soare. A fost și furtuna care mă inunda, dar totodată umbrela care mă proteja. A fost steaua căzătoare care îmi dădea speranțe. A fost albina care înțepa, dar și mierea care te îndulcea.

Mașina se îndepărta, o dată cu ea și amintirile mele alături de el, toate acele sentimente care mi le-a transmis când eram împreună. De fiecare dată am fost o altă fată când ne întâlneam. Mereu alte stări, alte trăiri. Imaginea devine din ce în ce mai neclară până când se transformă într-o ceață densă. O ceață care astupă toate acele amintiri, acele trăiri.

Publică GRATIS știrea ta!