Artista pădurii
Stau lângă geam și privesc cristalele de gheață care se răspândesc pretutindeni. Precum o artistă, iarna, a pictat geamul cu flori de gheață. Acestea, atunci când mâna soarelui le ating strălucesc precum cristalele.
Copacii sunt împodobiți pentru sărbătorile care vin. Râurile care i-au străbătut au înghețat atunci când ea le-a atins. Acestea atârnă de ramurile lor. Sunt candelabrele casei de gheață. Suflu, iar geamul se aburește. Cu mâneca puloverului șterg ceața care l-a cuprins. Apoi atentă ca un vultur o privesc cum se plimbă. Desculță pășește cu ușurință prin casa ei. În urma sa natura este cucerită de zăpadă. Mă apropii mai mult de geam. Năsucul meu atinge o floare de gheață. Privesc uluită. Micile picături cristaline din cer o înconjoară.
Ea se întoarce. Oceanele înghețate mă privesc cu tristețe. Parcă un râu ar vrea să se scurgă din ele. În locul său un țurțure își face apariția. Acesta nu este incolor ca restul. Țurțurele provine din abisul oceanului. Cristalul abisului se prelinge cu delicatețe pe obrazul albăstriu. Ea are părul auriu. Acesta este prins cu gheață într-un coc. Două năzdrăvane au scăpat din strânsoarea gheții. Ele îi conturează chipul înghețat. Genele ei sunt pudrate cu zăpada cerului înnorat. E atât de frumoasă și tot odată atât de rece. Oare sufletul ei este degheață? Ea are sentimente? A simțit vreodată căldura? De ce atingerea ei este atât de rece? Parcă citindu-mi gândurile aceasta atinge pielea unui soldat. Flori de gheață cuprind corpul masiv. Tremură, apoi îngheață.
Își ferește privirea. Se întoarce și continuă să împodobească casa de gheață. Un grup de licurici aduși de soare se odihnesc pe candelabre. Lumina lor se reflectă în acestea. Casa de gheață este luminată. O pată ciocolatie se îndreaptă spre ea. Din mica pată se înalță două antene. Ea se apleacă. Pata ciocolatie se preface într-un urecheat. Puful de blană o privește cu căldură. Mâna ei îi atinge blănița. Aceasta se decolorează. Puful devine un fulg, iar mica vietate dispare în uriașa casă. Cum a făcut asta? Oare regretă că este așa? Regretă atingerea ei?
Voalul mării este țesut de păianjenii zăpezii. De fapt toate hainele ei sunt țesute de aceștia. Pânza lor albăstrie strălucește ca un diamant la atingerea soarelui. Se întoarce din nou spre mine. De data aceasta micile oceane sunt agitate. Valurile spumante se izbesc de malul înghețat. Astfel nisipul cristalin este îndepărtat, provocând mici șănțulețe. Privirea îmi alunecă pe buzele voluminoase și lucioase. Până și ele sunt înghețate. Acestea se întind pentru a se trezi din somnul profund. Zâmbește! Admirând-o îmi dau seama că cu toate că ea este rece, iar tot ce atinge se preface în gheață, zâmbește. Chiar dacă nu a simțit căldura este fericită. Se bucură pentru cine este.
Își ridică cu eleganță mâna fragilă. Cristalele o urmează. Se învârt în jurul ei. Se apropie din ce în ce mai mult. Parcă sunt un tot. Cristalele se îmbină. Ele devin un cristal mai mare, dar acesta este de gheață. Lucind se îndreaptă spre mine. Ea îl controlează. Trece prin fereastră. Încă intact îl i-au în mână. Spre surprinderea mea nu se topește la atingerea caldă. Observ că cristalul are o funie. Mi-l pun la gât și mă întorc spre ea. Cu zâmbetul mai larg ca și prima dată scrie cu zăpadă ,, Cadoul meu de Crăciun pentru tine”. Îi zâmbesc pentru ai mulțumi. Ea se întoarce și calcă cu aceeași ușurință prin casa de gheață.
Deși suntem diferite. Atingerea mea este caldă, a ei rece. Pe mine căldura mă face mai puternică. Pe ea o slăbește, o rănește. Cu toate acestea suntem atât de asemănătoare. Amândouă simțim, trăim, iubim. Oare unde a plecat? Pe unde umblă? Ce va face încontinuare? Mă va ține minte?
Ai ceva de publicat?
Dacă ai o știre, o informație, ai scris o poezie, un fragment, etc. și vrei să publici acest lucru, HUNEDOARA suntem NOI te poate ajuta. Ceea ce trebuie să faci, este să ne trimiți prin intermediul paginii de contact sau direct la adresa contact@hunedoarasuntemnoi.ro, materialul tău.
