Medalionul

Acest material a fost trimis de către Alisia Zbughin. Mulțumim!

90

Medalionul

Era o zi friguroasă de decembrie. Stăteam la geam și priveam cristalele de gheață care se răspândesc peste tot prin aer.

Ca de obicei mă jucam suflând aer cald spre geam, apoi desenam tot felul de forme și animații. Jocul meu de-a artistul a fost întrerupt de atingerea umedă și rece a nasului lui Max, câinele meu. Acesta avea în gură lesa sa roșie. Știu ce vrea, știu de ce are nevoie.

Îmbrăcată gros cu geacă, fular și mănuși am plecat afară pe furtuna care se desfășura. Max pășește cu ușurință pe omătul proaspăt depus, dând ușor din codiță. Cu fiecare clipă care trecea simțeam cum frigul mă năpădește. Hotărâtă să plec nu l-am observat de prima dată pe Max care săpa de zor în zăpadă.

Am încercat să îl opresc din săpat, dar în zadar era prea puternic pentru mine. Înfrântă mă apropii încet de acesta și mă uit atent la groapa făcută. Privind cu mai mare atenție observ ceva auriu în zăpadă. Entuziasmată de a afla ce este obiectul aurit mă alătur lui Max.

În scurt timp scot micul obiect lucios și auriu din zăpadă. Max pare să fie și el  entuziasmat de descoperirea sa. Analizez medalionul și observ o mică crăpătură. Îl desfac cu ușurință și analizez cu prudență cele două chipuri. Îmi par atât de familiare! Femeia are ochii de culoare verde smarald, buclele firave de păr îi ating ușor umerii goi. Buzele voluminoase sunt de un roz pal. Aceasta zâmbește. Ține în brațe un pui de om. Bebelușul cu ochii albaștri ca marea privește cu atenție făptura care i-adat viață. Părul blond și ușor ondulat îi ajunge până la urechi. Oare o fi fată sau băiat? Acesta este înfășurat de jur împrejur cu un prosop alb ca spuma laptelui.

Și totuși mă întreb cine sunt ei? Oare persoana care a pierdut acest medalion îl caută? Persoanele din fotografie mai trăiesc? Cine sunt acestea și ce au însemnat pentru persoana care l-a pierdut? Închid cu grijă medalionul și îl privesc pe Max, pare la fel de derutat ca și mine.

În drum spre casă îmi trec prin minte chipurile celor două persoane. Analizându-le în minte îmi dau seama cine este femeia care ține bebelușul în brațe. Cum de nu am putut să îmi dau seama de prima dată? Părul ondulat până la umeri, buzele voluminoase, ochii verzi ca smaraldul, toate aceste trăsături o descriu pe mama mea. Mama mea este femeia din medalion! Atunci cine este bebelușul? Oare sunt eu?

Alisia Zbughin


Ai ceva de publicat?

Dacă ai o știre, o informație, ai scris o poezie, un fragment, etc. și vrei să publici acest lucru, HUNEDOARA suntem NOI te poate ajuta. Ceea ce trebuie să faci, este să ne trimiți prin intermediul paginii de contact sau direct la adresa contact@hunedoarasuntemnoi.ro, materialul tău.


Publică GRATIS știrea ta!