Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a aprobat astăzi, 25 mai 2020, demararea procedurilor pentru organizarea concursurilor pentru trecerea agenților/subofițerilor/ maiștrilor militari în corpul ofițerilor.
În acest sens, în perioada imediat următoare, la nivelul structurilor MAI se va identifica numărul de funcții care pot fi ocupate prin acest tip de concursuri, în funcție de necesitățile operative ale domeniului de activitate.
Decizia a fost luată în urma analizei realizate la nivelul conducerii MAI referitoare la deficitul de personal, care la acest moment se situează la circa 13% (ex: Poliția Română peste 14%, Jandarmeria Română peste 10%, Poliția de Frontieră cca 9% IGSU peste 10%).
Sursa Ministerul Afacerilor Interne