Statul român este incapabil să mai gestioneze criza din sistemul energetic românesc, criză care se adânceşte tot mai mult, punctul culminant fiind prognozat pentru iarna care va urma.
Dacă criza sistemului energetic din iarna lui 2017 a fost depăşită la limită, nu acelaşi lucru se va întâmpla în iarna următoare. România are o putere instalată de aproximativ 28000 MW, din care poate utiliza doar circa 7000 – 8000 MW. Acest lucru se cauzează în primul rând stării tehnice precare a instalaţiilor energetice, precum şi lipsei stocurilor de cărbune şi gaze naturale din termocentrale.
Toate semnalele indică necesitatea asigurării stocurilor de cărbune şi gaze naturale în termocentrale, pentru a se garanta alimentarea reţelelor, implicit furnizarea energiei electrice către consumatorul final.
Menţiunea penei generalizate din 1977 readuce în centrul atenţiei unul dintre cele mai mari dezastre economice din istoria recentă a României, dar de care puţină lume ştie.
Toată lumea ştie de cutremurul de 7,2 grade pe scara Richter din 4 martie 1977, cu pagube estimate de către Banca Mondială la două miliarde de dolari, din care două treimi au fost numai în Bucureşti. Cifra nu a fost însă niciodată confirmată de autorităţi.
Totuşi, în data de 10 mai 1977 a avut loc o pană generalizată de curent în România, iar pagubele acesteia au fost mult mai mari decât cele ale cutremurului. Pornită de la o greşeală umană, avaria a generat pagube chiar mai mari decât cele ale seismului, potrivit experţilor din energie.
Poate vă întrebaţi de unde cifrele astronomice privind pagubele. Ei bine, sistemul energetic are o anumită particularitate: cât se consumă, tot atât trebuie să se producă. Niciodată mai mult, niciodată mai puţin. Cu excepţia bateriilor de mare putere, energia nu se poate stoca aşa cum se stochează benzina, de exemplu. Iar ce se poate stoca în bateriile industriale e oricum o cantitate infimă de electricitate dacă stăm să comparăm cu vârfurile de consum de peste 10.000 MW.
Iar dacă dezechilibrele sunt atât de mari încât să cauzeze un blackout
atunci pagubele ar fi imense în economie. Spre exemplu, cuvele de electroliză din industria aluminiului au nevoie de curent electric pentru producerea acestui metal. La fel, este nevoie de energie în industria siderurgică, la furnale şi oţelării, dar şi în celelalte industrii energo-intensive, precum industria cimentului sau a sticlei.
În cazul unei pene generale trenurile electrice s-ar opri, la fel şi metrourile cu mii de călători ar rămâne blocate în subteran. Fermele de păsări n-ar mai avea ventilaţie, iar oamenii conectaţi la aparate de menţinere a vieţii (cum ar fi cele de respirat) sau de monitorizare ar fi în real pericol. De asemenea, nu ar mai funcţiona pompele care evacuează apa în minele de cărbune şi nici tranzacţiile financiar-bancar nu s-ar putea realiza fără curent electric. Practic, totul ar îngheţa
.
De asemenea, costuri suplimentare s-ar realiza şi cu repornirea sistemului energetic, în principal datorită materiei prime consumate de către termocentrale.
Potrivit unui raport realizat de către publicaţia germană Spiesser.de, o pană generalizată în Germania ar costa 30 de miliarde de euro pe zi, principalele probleme fiind alimentarea cu apă potabilă a populaţiei (deoarece pompele sunt acţionate electric) şi menţinerea activităţii în spitale (deoarece generatoarele de rezervă sunt limitate). Activitatea semafoarelor va fi, la rândul ei paralizată, ca şi controlul şi dirijarea avioanelor la aterizare şi pornire. Telefonia nu ar merge, nici internetul.
România este tot mai expusă la un potenţial risc de blackout, deoarece nu are suficiente capacităţi de backup. Este absolut necesar ca producătorii din surse regenerabile să fie obligaţi prin lege să aibă capacităţi de rezervă. Iar principala problemă este că pentru a reporni sistemul energetic ai nevoie de…energie, pentru consumul intern al utilajelor.
Un mare producător de energie electrică pe bază de cărbune este Complexul Enegetic Hunedoara, cu o putere instalată de 1200 MW. Această companie românească cu capital integral de stat, se află în pragul falimentului fără ca proprietarul ( statul român ), să intervină pentru salvarea societăţii. Acelaşi stat, care în 1998, prin înfiinţarea CONEL, a pus în competiţie directă cărbunele cu hidro, cu rezultate dezastruoase pentru siguranţa sistemului energetic românesc.
România devine astfel, singura ţară din Uniunea Europeană care renunţă la mixul energetic, falimentând cu bună ştiinţă sistemul energetic naţional.
Preţurile la energie electrică şi importurile de energie din acest an, confirmă acest scenariu.
Strategia energetică a Românie trebuie regândită repede şi ea trebuie să ţină seama de toate riscurile unui blackout
în sistemul energetic românesc.
