Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orășel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, și fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dar, dacă l-a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând cu degetul către Iisus și zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan, 1, 29), Sfântul Andrei, lasându-l pe Ioan, a urmat după Hristos, zicând fratelui sau Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos” (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras și pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfântului Andrei i se mai spune și Apostolul cel dintâi chemat al Domnului.
Din zilele acelea, ca și ceilalți Apostoli, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, însoțindu-l pe drumurile Țării Sfinte, adapându-se din izvorul nesecat al dumnezeieștilor descoperiri pe care le aducea Mântuitorul. A fost martor al faptelor minunate săvârșite de Domnul, s-a împărtășit din cuvântul dumnezeiesc, dătător de viață, al credinței celei noi întemeiată de Hristos, și mai presus de toate, a văzut Patimile Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi și s-a întărit în credință, în ziua Învierii.
La rândul ei, Tradiția Bisericii ne spune că, după Înălțarea Domnului la cer și după Cincizecime, Apostolii au tras la sorți și au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui întâi chemat, i-a căzut sortul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Marii Negre, până la Dunăre și Sciția (adică Dobrogea noastră) și până în Crimeia. Însă, a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci, în fiecare, zăbovind și răbdând multe Împotriviri și nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a întors la urmă din nou în Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie și, străbătând celelalte țări, a ajuns la ținutul Peloponezului, unde pe mulți i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Tradiție, mai știm că Sfântul Andrei a avut și un sfârșit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei”.
Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor, este prăznuit pe 30 noiembrie. Potrivit tradiţiei populare româneşti, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie lupii se adună, iar Sf. Andrei împarte pradă pentru iarna care începe, fiecărui lup. Noaptea Sfântului Andrei ar trebui să fie Halloween-ul românilor.
Români au o tradiţie frumoasă pentru noaptea de Sfântul Andrei care s-a transmis încă de la daci. Şi pentru că tradiţiile poporului român sunt frumoase şi mistice, merită să le cunoaştem şi să le povestim copiilor noştri despre ele. Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai crede şi acum că în ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţa că „îşi vede lupul coada”. Ziua se serbează prin nelucru în casă, că să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şilupăria. Tot din cauza lupilor nu se mătură toată ziua, nu se dă gunoiul afară, nu se rânesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se da nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece. În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare. La miezul nopţii de Sf. Andrei se deschid cerurile.
În ajunul sărbătorii de Sf.Andrei este momentul propice în care găzdoaiele pot proteja gospodăria şi animalele în faţa fiarelor din pădure. Pentru a reuşi acest lucru tradiţia spune că toate obiectele tăioase trebuie legate cu sfoară şi puse bine, să nu poată fi găsite în ziua sărbătorii. Toate muncile bucătăriei începând de la tăiatul pâinii şi până la gătitul mâncărurilor trebuie terminate înainte de miezul nopţii. Pieptenele vine de asemenea că obiect interzis de Sf. Andrei, aşa că toate coafurile vor fi făcute în ajun. Timpul este limitat, iar femeile trebuie să fie pieptănate pentru a două zi înainte de miezul nopţii. Pieptenele are echivalent simbolistic cu ghearele sălbăticiunilor şi de aceea trebuie pus sub sfoară, bine legat lângă celelalte obiecte casnice tăioase.
Ajunul de Sfântul Andrei aducemultă forfotă pentru fetele şi femeile din Maramureş. Pe Valea Marei fetele de măritat abia aşteaptă venirea serii că să-şi poată află ursitul în timp ce femeile se ocupă de protecţia casei şi a gospodăriei pentru tot anul ce va urma. Că să şi reuşească aceste lucruri atât fetele cât şi femeile trebuie să parcurgă ritualuri tradiţionale a căror vechime încă nu a fost stabilită cu exactitate de către specialiştii în folclor şi etnologie. Pentru a şti cine le va fi soţ, fetele apelează la celebra turtă din aluat foarte sărat, care după ce este gata de frământat sfârşeşte coaptă pe cărbuni încinşi. Jumătate este mâncată înainte de culcare pentru a face sete, iar cealaltă jumătate este pusă în ştergar sub pernă până dimineaţă. Visul în care un tânăr vine să-i aducă apă de băut tinerei fete, va fi visat numai dacă măritişul va avea loc în perioada ce urmează postului. Dacă viitorul soţ refuză să apară în vis cu apă de băut, atunci fata respectivă va trebui să mai aştepte. Pe cât de nerăbdătoare sunt fetele să pună în practică acest obicei, pe atât de ocupate sunt mamele şi bunicile lor, cu alte îndeletniciri ce trebuiesc făcute numai în ajun de Sf. Andrei.
Unele tinere mai încearcă să îşi vadă viitorul soţ la miez de noapte, aşezate complet dezbrăcate între două oglinzi, în cameră întunecoasă, cu cîte o lumânare în fiecare mână, încearcă să privească în oglinda din faţă pentru a vedea imagini reflectate din oglinda din spate. Se crede, şi unele persoane chiar au avut această iluzie, că prin faţa ochilor încep să se perinde scene de viaţă, că tânăra îşi vede viitorul soţ sau în unele cazuri, că i se dezvăluie scene din viitor.
Toate aceste obiceiuri funcţionează cu folos în satele din Maramureş iar oamenii spun că au fost şi verificate de-a lungul sutelor de ani.
Noaptea Sf.Andrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vrăji şi farmece.Fetele măsoară nouă ceşcuţe cu apă pline, şi le toarnă într-o strachină, carese pune sub icoană. A două zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă, apa din strachină. Dacă va mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie şi câteva picături, atunci vor avea noroc; dimpotrivă, dacă ultima ceşcuţă va rămâne neumplută cum trebuie, atunci nu vor avea noroc şi nu se vor mărită. În noaptea de Sf. Andrei, că să îşi viziteze ursitul, fata îşi pune sub cap 41 de boabe de grâu şi dacă visează că-i ia cineva grâul, se va mărita. Unele fete îşi pregătesc turtă, pentru ea aducând apă cu gura. Pentru acest colac aduc apă neîncepută, iar produsele din care se prepară turtă (făină şi sare) sunt măsurate cu o coajă de nucă. După ce au fost coapte pe vatră, fetele îşi mănâncă turtițele preparate, convinse fiind că ursiții vor veni, în vis, cu apăsă le potolească setea.
