Conacul a aparținut, iniţial baronului Nopcea şi contesei Lonyay.
Familia Nopcsa, a fost familie nobiliara de origine romana din Tara Hațegului, mentionată încă de la 1367, al cărui nume initial Nopcea
(noaptea) s-a maghiarizat în timp devenind Nopcsa
.
Despre contesa Lonyay izvoarele istorice mărturisesc faptul că nobila contesă era sora lui Elemer Lonyay, cel care s-a căsătorit cu prinţesa Stephanie a Belgiei, văduva Arhiducelui moştenitor Rudolf de Habsburg. Despre această amfitrioană, căreia îi fusese gazdă, Nicolae Iorga nota: este fiica fostului ministru-preşedinte unguresc şi sora aceluia care a luat, fără a se înălţa, pe văduva Arhiducelui Rudolf… Doamnei străine îi place a îmbrăca portul nostru şi a ne juca danţurile, ca un sport mai neobişnuit
.
La moartea lui Ferenc Nopcea, ultimul descendent al familiei nobiliare, castelul de la Fărcădinul de Jos, renumit pentru frumuseţea lui arhitectonică şi bogăţia pieselor antice strânse cu pasiune şi migală de familia Nopcea, nu mai oferea decât o palidă imagine a ceea ce fusese.
După Primul Război Mondial, rămas în paragină, domeniul Nopcea a fost supus exproprierii prin legea agrară din 1921 şi a trecut în proprietatea statului român. Conacul cu o mică proprietate din jur a fost donat Generalului Henri Mathias Berthelot, figură importantă din Primul Război Mondial, cetățean de onoare al României, membru onorific al Academiei Romane și şeful Misiunii Militare Franceze din România. Generalul Henri Mathias Berthelot a folosit doar o scurtă perioadă moşia de la Fărcădin (1922-1926), iar la întoarcerea sa în patria natală, Franţa, a donat totul Academiei Române.
În perioada regimului comunist, proprietăţile Academiei au trecut însă în folosinţa statului, iar castelul a avut, succesiv, mai mulţi chiriaşi, care de care mai iresponsabili: moşia a fost transformată în unitate agricolă, spital de psihiatrie, IAS.
Dacă până în anul 2004 anul retrocedării Academiei Române, starea castelului, a anexelor şi terenul de şapte hectare din jurul său arătau mai mult decât jalnic, putem spune că după acest an, monumentul a avut un destin favorabil, renăscând din ruine odată cu revenirea sa sub patronajul Academiei Române.
Reconstrucţia în sine a durat aproape un an din anul 2009 şi până în anul 2010. În conacul principal au fost realizate birouri, două laboratoare de cercetare şi o sală mare şi elegantă de conferinţe.
În clădirea anexă în care locuiau îngrijitorii generalului Berthelot au fost construite spaţii de cazare pentru cercetători, iar în locul grajdurilor, în prezent, există o sală de conferinţe mare de 80 de locuri şi spaţiu pentru expoziţii.
