Nevirarea contribuțiilor către stat
Memorandum nerespectat. Salariaților din cadrul CEH nu le-au fost virate contribuțiile către stat deși acestea conform statelor de plată au fost reținute de către angajator.
Acest fapt a dus la declanșarea unui protest spontan în data de 13 martie 2018.
Deoarece protestul a cuprins cote alarmante, au sosit la termocentrala Mintia, Dl. Anton Anton – Ministrului Energiei și dl. Viorel Ștefan – viceprim-ministru împreună cu alți factori de decizie.
Soluțiile financiare pentru plata contribuțiilor actuale și restante.
Se vor promova demersuri pentru creșterea sumei care se acordă în contrapartidă cu asigurarea serviciului tehnologic de sistem, acest lucru va aduce un plus de venituri companiei din care să plătească inclusiv contribuțiile restante.
Angajații au sistat protestul în urma unui memorandum semnat, ștampilat , parafat și asumat de către părți, memoradum elaborat cu scopul de a rezolva nemulțumirile angajaților.
Acest memorandum cuprinde următoarele puncte:
- Inițierea demersurilor pentru
asigurarea veniturilor necesare achitării contribuțiilor sociale, inclusiv
a celor restante
Redactarea unui nou memorandum prin care se va înființa un Comitet Interministerial în vederea identificării soluțiilor pentru rezolvarea problemelor Complexului Energetic Hunedoara S.A. - Stabilirea Strategiei de dezvoltare a Socieții Complexul Energetic Hunedoara S.A. pentru menținerea în funcție a unor grupuri energetice de la termocentrala Mintia
- Reprezentanții sindicatelor din Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. vor avea statut de invitat la lucrările Comitetului Interministerial
La momentul actual conform sursei, angajații sunt neasigurați. contribuțiile acestora au fost reținute dar nu au fost virate, termocentrala Mintia va fi amputată prin tăierea la fier vechi a 5 grupuri energetice și conversia grupului 3 pe gaz.
Memorandum nerespectat!
Consecințele nevirării contribuțiilor către stat
Conform prevederilor fiscale cu aplicabilitate 01 ianuarie 2018, angajatul e cel care datorează, din salariul brut stabilit în contractul de muncă, contribuțiile la pensii și sănătate în procent de 25% (CAS în condiții normale de muncă) și 10% (CASS).
Angajatorul datorează la CAS un procent de 4%, dacă e vorba de condiții deosebite de muncă, ori cu 8%, dacă e vorba de condiții speciale și alte condiții de muncă.
Contribuțiile sunt obligatorii, există în lege și sancțiuni pentru neplată (situația în care nu se plătesc deloc, precum și cele în care se plătesc târziu ori incomplet).
Consecințele situațiilor de neplată cad în totalitate în spinarea angajatorului. Transferul obligației de plată în totalitate la angajat nu presupune schimbarea legislației în cazul obligației de a declara și vira aceste contribuții. Declararea și virarea lor se face tot de către angajator. Amenzile le primește tot el, dacă nu banii nu ajung la Fisc.