Reîncepe Programul Rabla

De luni (17 septembrie 2018), va începe programul Rabla. Cele 30.000 de prime de casare aprobate prin rectificare vor putea fi accesate de către români.

157
programul rabla
programul rabla

A fost suplimentat bugetul pentru programul RABLA. Asta înseamnă că vor putea fi accesate undeva la 30 de mii de prime de casare. Pot beneficia de aceste prime de casare cei care își cumpără o mașină nouă de la un diler acreditat în program ( programul rabla ).

În cazul modelelor cu emisii de 98 de grame la suta de kilometri, bonusul este de o mie de lei, iar pentru mașinile hibrid, eco-bonusul e suplimentat cu 1.700 de lei.

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat sâmbătă, la Băicoi, că programul Rabla va fi reluat de luni, 17 septembrie, fiind vorba de 30.000 de noi prime de casare disponibile în urma aprobării de către Guvern în această săptămână a rectificării Fondului pentru Mediu cu 198 de milioane de lei.

De luni (17 septembrie 2018), va începe programul Rabla. Cele 30.000 de prime de casare aprobate prin rectificare vor putea fi accesate de către români. Acordăm în continuare aceeaşi primă de casare de 6.500 de lei, putem să cumulăm această sumă de casare. Dacă cumpărăm o maşină hibrid, primim încă 1.700 de lei„, a evidenţiat ministrul Gavrilescu.

Resursele financiare pentru proiecte și programe sunt asigurate de administrația fondului pentru mediu.. „Se asigură, astfel, alocarea de sume suplimentare unor programe finanţate din Fondul de mediu care s-au dovedit de succes. Mă refer aici la programul ‘Rabla’ care va fi suplimentat cu suma de 198 de milioane de lei, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice. Suma reprezintă echivalentul a 30.000 de prime de casare, ceea ce înseamnă că în acest an, în anul 2018, vom asigura aproximativ 50.000 de prime de casare, cu aproximativ 78% mai multe faţă de anul trecut şi aproape dublu faţă de anul 2016„, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu .

Sursă poză http://static.automarket.ro/img/auto_resized/db/article/076/255/747300l-610×390-b-a1f57c72.jpg


Publică GRATIS știrea ta!