Ghid pentru muncă la domiciliu și telemuncă

85

Deși acest document ar fi trebuit să apară încă de la începutul pandemiei, este bine că cei din minister au catadisit, într-un târziu, să ofere lămuriri vizavi de problemele cu care se confruntă angajatorii în această perioadă.

Emiterea acestui îndrumător ne arată faptul că legislația în domeniul relațiilor de muncă a lăsat loc de interpretări care nu au fost tocmai pe placul celor din inspectoratele de muncă.

Având în vedere Hotărârea nr. 52/5.11.2020 privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Inspecția Muncii a elaborat un ghid menit să îndrume angajatorii care își vor desfășura activitatea în regim de muncă la domiciliu/telemuncă sau prin aplicarea un program individualizat de muncă.

Ghidul vine în sprijinul angajatorilor și conține explicații privind aplicarea și modalitatea de înregistrare în registrul general de evidență a salariaților în conformitate cu prevederile H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, a situațiilor în care activitatea se desfășoară prin:

  • stabilirea unor programe individualizate de muncă;
  • munca la domiciliu;
  • telemuncă.

Ghidul este publicat pe site-ul Inspecției Muncii și poate fi consultat aici

Sursa Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Publică GRATIS știrea ta!