PNL falimentează CEH, dar dă bani la foștii PSD-iști

Salariul Directorului General, al CEH, a crescut în luna aprilie cu 30%, mai exact 5426.40 lei iar pentru salariații care dau concurs pentru posturi superioare nu sunt bani

840

Complexul Energetic Hunedoara se află la ora actuală în incapacitate de plată, lucru confirmat de restanțele salariale de peste 5000 lei către angajați. 

Tichete de masă, decont transport, decont BOT, ajutor încălzire, sunt câteva drepturi neacordate salariaților din CEH în această guvernare. 

Cu toate acestea, salariul Directorului General a crescut în luna aprilie cu 30%, mai exact 5426.40 lei

Dacă pentru directorul general căruia Lucian Heiuș-președinte PNL-HD i-a cerut demisia în repetate rânduri, au fost găsite fonduri suplimentare, nu la fel au stat lucrurile când a fost vorba de plata salariaților. 

Nici conformarea la mediu a termocentralei sau acoperirea posturilor vacante, nu a fost posibilă. 

Planul de reorganizare este secret, sindicatele din termocentrală nu au fost invitate la consultări pentru că actuala conducere încearcă să lase câteva grupuri energetice pentru investitorii din centrele de fier vechi. 

Ministrul MEEMA împreună cu premierul Orban se află în campanie electorală prin țară, ignorând total avertismentul din luna iulie dat de energeticienii de la Mintia care au semnat pentru oprirea termocentralei pe 18 august 2020 și întocmirea unui program de închidere, în lipsa unor soluții de redresare a termocentralei.

Mai mult, vulnerabilitatea SEN a devenit realitate, capitala fiind parțial lăsată fără energie electrică în aceste zile. 

Sunt consternat să constat că au fost majorate salariile celor care conduc CEH cu sume exorbitante. Îi cer public domnului președinte Heiuș să vină cu argumente, domnia sa fiind cel care a cerut demisia directorul general de mai multe ori. Să le spună energeticienilor și hunedorenilor când a mințit, când a cerut demisia sau poate când a acceptat adeziunea la partid? Administratorul Special a majorat salariul directorului general cu 30% (5426.40 lei), în luna aprilie. Pentru salariații care dau concurs pentru posturi superioare nu sunt bani, pentru salariații care au fost izolați pe starea de urgență nu s-au găsit bani pentru un bonus, ba mai mult, directorul general ne spunea că cei din izolare ar trebui sa fie mulțumiți ca au avut apă caldă și trei mese pe zi. Și 40 de bani e mult, au blocat conformarea la mediu, au blocat angajările pe posturile vacante, sunt activități care se regăsesc la munca forțată. Sclavia modernă e un fapt. Dacă nu vor să păstreze acest bun național care are 1275 MW putere instalată, atunci sa facă program de închidere, sa asigure protecția socială și gata, plecăm acasă și lăsăm România dependentă de importul de energie electrică. Vom sesiza SRI și Parchetul cu privire la indiferența guvernului de a împiedica oprirea centralei pe 18 august, termen stabilit de salariați la ultimul protest. Vom solicita oficial date despre numârul majorărilor salariale și cuantumul lor dar și despre angajări. Nu știm ce vor să facă cu aceasta centrală, nu am fost consultați, deci nu putem fi răspunzători de manifestările salariaților. În schimb, vom fi alături de ei, indiferent ce formă de protest aleg.” a declarat Cristian Iștoc, președinte Sindicatul Solidaritatea Hunedoara.

Complexul Energetic Hunedoara se află în procedură de insolvenţă după ce instanţa Tribunalului Hunedoara a admis, în 14 noiembrie 2019, cererea formulată în acest sens de către 20 de creditori ai companiei, printre care Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului.

Publică GRATIS știrea ta!