Cred că cu toții ne-am dorit la un moment dat un câine sau o pisică, dar cineva ne-a convins să renunțăm la această idee spunându-ne că o să necesite multă muncă și o mare responsabilitate. Astăzi vă voi spune câteva avantaje și dezavantaje când ai un câine.
Avantaje:
- Gândește-te că ajungi acasă cu moralul scăzut, din cauza unei întâmplări neplăcute, dar când deschizi ușa cățelul tău te întâmpină călduros. Nu te binedispune gândul că acasă te așteaptă cineva cu nerăbdare? Ei uite, unul dintre avantajele de a avea un câine este iubirea necondiționată pe care acesta ți-o dăruiește.
- De asemenea câinele este un prieten pe cinste. Dacă ai fost dezamăgit de mai multe ori, din cauză că persoana în fața căruia te-ai descărcat a povestit și altora dezamăgirea ta, cățelul nu îi va povesti nimănui. Va fi micul vostru secret.
- Dacă din anumite motive te integrezi mai greu în grupuri noi, câinele nu va ține cont de felul cum arăți sau ce defecte ai, el tot se va bucura când te întorci la el.
- Să zicem că micul tău prieten a făcut o boacănă, iar tu l-ai certat cu speranța de a nu mai repeta greșeala. Câinele se va simți trist din cauză că tu l-ai certat, dar nu trebuie să te îngrijorezi, el se va întoarce într-o perioadă scurtă de timp pentru a vă juca.
- Te-ai decis să faci sport zilnic pentru a trăi o viață mai sănătoasă, dar ești o persoană mai delăsătoare, iar la o perioadă scurtă de timp vrei să renunți. Nu îți face griji, câinele va fi un partener pe cinste și din necesitatea de a-și face nevoile nu te va lăsa să rămâi în casă, așa că îți vei face mica plimbare.
Dezavantaje:
- Ți-ai cumpărat un pui de cățel deoarece vrei să îl dresezi de mic. Acesta în perioada dezvoltării va face numeroase ravagii în locuința ta. Din fericire acest lucru este temporar și se poate remedia.
- Unul dintre cele mai mari dezavantaje este faptul că un câine este ca un copil. Trebuie să îl hrănești, să îi faci vaccinurile, să îl duci la medic, regulat, să îi cumperi jucării, iar toate acestea necesită bani.
- Vrei să mergi la mare și hotelul la care te cazezi nu acceptă animale, așa că trebuie să îl lași în grija cuiva, iar acest lucru nu este întotdeauna posibil.
Curiozitate: Pe Pământ sunt cel puțin 525 de milioane de câini, așa că există și unul pentru tine.
Întebarea zilei: Care este animalul tău preferat și ce iubești cel mai mult la el?