Termocentrala Mintia a ajuns subiect de corespondență între europarlamentarul Maria Grapini și Ministerul Energiei Economiei și Mediului de Afaceri (MEEMA).
La începutul lunii septembrie 2020, termocentrala Mintia a fost oprită, pentru a cincea oară în acest an, din lipsa combustibilului. În anii de glorie ai termocentralei stocul de cărbune era asigurat în permanență. Anomalia creată de noua politică, funcționarea fără stoc de cărbune, adoptată de către administrația societății și nesancționată de către MEEMA, a fost sesizată în repetate rânduri de către sindicatul Solidaritatea Hunedoara, sindicat înființat în anul 2016.
Deva fără apă caldă, termocentrala fără cărbune, angajații în greva foamei
Riscul ca cetățenii Devei să sufere de pe urma acestei politici proaste s-a concretizat luna trecută. Timp de mai multe zile termocentrala a fost oprită din lipsa combustibilului, adeverindu-se astfel scenariul prezis de către sindicaliști.
Salariații termocentralei au manifestat în mod spontan față de indiferența factorilor de decizie vizavi de soarta cetățenilor din Deva, rămași fără apă caldă, vizavi de lipsa unei strategii în ceea ce privește viitorul termocentralei, vizavi de lipsa dialogului, vizavi de neacordarea drepturilor de natură salarială restante de 6 luni.
Manifestarea spontană a salariaților a durat zile întregi, în lipsa unui rezultat pozitiv cinci dintre angajați au ales o formă extremă de protest, greva foamei.
Statul, patronul termocentralei, a pus pe ”mute” strigătul de nemulțumire al cetățenilor din Deva, rămași fără apă caldă în plină pandemie, și al angajaților termocentralei. Dacă oficialitățile sunt impasibile, a se citi iresponsabile, organizația sindicală Solidaritatea Hunedoara și-a cerut scuze în numele celor responsabili:
Situaţia de astăzi, lipsa apei calde, se datorează celor care au refuzat să acorde un minim de atenţie solicitărilor noastre şi pentru asta, în locul lor, NOI VĂ CEREM SCUZE!
Un europarlamentar la termocentrala Mintia
Europarlamentarul Maria Grapini, a fost la termocentrala Mintia, unde în urma unei discuţii purtate cu protestatarii, dar şi cu liderii de sindicat, a elaborat un document către Guvernul României.
Patronul, Statul prin MEEMA, este interesat doar de facilitățile existente pe amplasamentul actual al termocentralei Mintia, pentru investiția anunțată de Romgaz, fără a emite termene și fără a preciza faptul că investiția Romgaz se va demara, dacă se va demara, doar după sistarea activității termocentralei Mintia.
Demersul europarlamentarului Maria Grapini a primit un răspuns formal, din partea MEEMA, fapt care a impus reluarea demersului în vederea obținerii unor răspunsuri asumate în ceea ce privește viitorului termocentralei Mintia:
- Ce plan aveți pentru evitarea lichidării acestui obiectiv strategic și ce măsuri de protecție socială luați pentru protecția salariaților?
- De ce dacă în 2015 Complexul Energetic Hunedoara a beneficiat de ajutor de stat și societatea nu a reușit să elaboreze un plan de redresare, nu ați schimbat conducerea?
- Cum să se redreseze societatea dacă nu primește materie primă (cărbune), pentru producerea energiei, și în același timp România importă cărbune?
Justiție oarbă
Pentru a mușamaliza problemele din curtea societății, lipsa stocului de cărbune, lipsa reparațiilor a investițiilor necesare pentru siguranța personalului și a instalației, neacordarea drepturilor salariale, proasta administrare, și nu în ultimul rând întreruperea furnizării apei calde către cetățenii Devei, societatea a acționat în instanță singurul sindicat care semnalează aceste probleme, sindicat înființat în 2016.
Soluția găsită de angajator (CEH), este acționarea în instanță a Sindicatului Solidaritatea Hunedoara. Acțiunea în instanță are rolul de a constata nelegalitatea grevei. Această acțiune în instanță are doar rol de intimidare. Dar cum de ne-au găsit pe noi? La nivelul termocentralei Mintia sunt două sindicate, noi reprezentăm 25% din salariații termocentralei, respectiv 4% din salariații CEH. Niciunul din cele două sindicate de la Mintia nu este reprezentativ la nivelul CEH. Dacă asta este soluția găsită de angajator și susținută de patron, nu ne mai mirăm de ce societatea se află în această situație.
https://sindicatulsolidaritateahunedoara.ro/solutia-ceh
Instanța a decis cu 2 la 1, greva salariaților este ilegală. Opinie separată a făcut unul din cei trei judecători, opinie care arată o gravă abatere de la practica judiciară. Societatea Complexul Energetic Hunedoara a fost acționat în instanță pentru neplata drepturilor salariale, primul termen a fost abia după cinci luni. Procesul pentru declararea ilegală a unei greve, nedeclarate și neasumate, a durat două zile.
Politicienii și jocurile politice
Câțiva politicieni au încercat să deturneze responsabilitatea problemelor societății, acuzând atât salariații cât și sindicatul, care scoate gunoiul de sub preș, că fac jocuri politice și că de fapt sunt responsabili pentru oprirea termocentralei și sistarea apei calde către cetățenii Devei.
În motivarea instanței din procesul cu privire la ilegalitatea protestului salariaților termocentralei Mintia, se arată faptul că termocentrala a fost oprită din lipsa cărbunelui.
Sindicatele au nevoie de noi strategii
Sindicatele sunt în defensiva în întreaga lume, sub o presiune imensă din partea forțelor economice și politice puternice.
Angajatorii atacă pe toate fronturile, iar pandemia este folosită ca o scuză în continuare pentru a submina sindicatele, salariile și condițiile de muncă. A avea încredere că dialogul social ne va salva într-o astfel de situație este în cel mai bun caz naiv.
scaunul de la masă va fi disponibil imediat ce angajatorii realizează ca este mai bine sa ne aibă acolo decât în strada sau la pichetari. Asbjørn Wahl
https://hunedoarasuntemnoi.ro/sindicatele-au-nevoie-de-noi-strategii/
Termocentrala Mintia este sucursală a Complexului Energetic Hunedoara, societatea este patronată de statul român și se află în procedură de insolvenţă după ce instanţa Tribunalului Hunedoara a admis, în 14 noiembrie 2019, cererea formulată în acest sens de către 20 de creditori ai companiei, printre care Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului.